Detalii eveniment
-
Perioadă eveniment
22-Sep-2025 la 26-Sep-2025 -
Locație
Zemeș, Jud. Bacău
În doar 5 zile, vom ridica 4 locuințe de la zero pentru familii vulnerabile din comunitate, ce au nevoie de un loc decent și sigur, care să le devină Acasă.
De luni până vineri, sute de voluntari din toată țara și din străinătate se vor aduna în același loc. Vom lucra împreună pentru a construi case, dar mai ales pentru oferi speranță, siguranță și un nou început familiilor aflate în nevoie.
Te așteaptă o săptămână plina de energie, muncă în echipă, bună dispoziție, dar și de emoție. Vei lucra cot la cot alături de familiile-partener și de alți voluntari din toată țara și din străinătate, și vei lăsa în urmă ceva durabil, un ACASĂ.
Nu ai nevoie de experiență în construcții, ci doar de dorința sinceră de a ajuta. Vei învăța tot ce ai nevoie direct de la echipa Habitat for Humanity.
În plus, ca voluntar vei deveni și fundraiser. Participarea ta presupune o contribuție minimă de 500 RON, sumă strânsă printr-o campanie de strângere de fonduri. Acești bani acoperă: echipamentul tău de voluntar, prânzul zilnic pe șantier, și o parte din materialele necesare pentru construirea locuințelor.